CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 213 / 2012

Dosar nr. 239 / 2012

 

AVIZ

referitor la proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea unor acte normative privind organizarea și funcționarea unor instituții publice din domeniul transporturi

 

            Analizând proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea unor acte normative privind organizarea și funcționarea unor instituții publice din domeniul transporturi, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.44 din 19.03.2012,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

            În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată, și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

            Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri:

            1. Prezentul proiect are ca obiect de reglementare modificarea și completarea unor acte normative privind organizarea și funcționarea unor instituții publice din domeniul transporturilor, în scopul creării cadrului legal pentru ocuparea a 10 posturi vacante din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, pentru structurile implicate în gestionarea instrumentelor structurale.

2. La titlu, din considerente de redactare, este necesar ca expresia „din domeniul transporturi” să fie redată sub forma „din domeniul transporturilor”.

3. La primul alineat al preambulului, pentru unitate în redactare cu celelalte acte normative, sugerăm ca sintagma „aprobat de Primul-Ministru al Guvernului României” să fie redată sub forma „aprobat de primul-ministru”.

La al doilea alineat al preambulului, pentru coerență în redactare, este necesar ca expresiile „Ordonanței Guvernului nr.21/2011”, respectiv „precum și celor ale Ordonanței Guvernului nr.26/2011” să fie înlocuite cu sintagmele „ale Ordonanței Guvernului nr.21/2011”, respectiv „precum și cu cele ale Ordonanței Guvernului nr.26/2011”.

Totodată, pentru o corectă informare normativă asupra Ordonanței Guvernului nr.21/2011, este necesar ca sintagma „aprobată prin Legea nr.8/2012” să fie redată sub forma „aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.8/2012”.

De asemenea, din aceleași considerente, după titlul Ordonanței Guvernului nr.26/2011, este necesară inserarea expresiei „aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.18/2012”.

4. La partea dispozitivă a art.I, din considerente de redactare, sintagma „ Alineatul 3” trebuie redată sub forma „ Alineatul (3)”.

Totodată, după redarea titlului actului normativ supus intervenției legislative, urmează a se reda Monitorul Oficial în care a fost publicat actul.  Pe cale de consecință, înaintea expresiei „se modifică și va avea următorul cuprins:” trebuie introdusă sintagma  „publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.820 din 27 noiembrie 2009”.

5. La pct.1 al art.II, pentru respectarea exigențelor de tehnică legislativă, partea dispozitivă trebuie reformulată, astfel:

                        „1. Alineatul (5) al articolului 8 se modifică și va avea următorul cuprins:”.

            6. La pct.2 al art.II, potrivit uzanței normative, este necesară reformularea părții dispozitive, astfel:

                        „2. Anexa nr.1 se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre”.

            7. Întrucât pct.3 al art.II, vizează atât modificarea, cât și completarea anexei nr.2, pentru corectitudine normativă, este necesar ca textul să fie disjuns în două puncte, cu următoarea parte dispozitivă:

                        „ 3. La anexa nr.2  litera F , numărul curent 24 se abrogă”.

                        „4. La anexa nr.2 litera F, după numărul curent 24, se introduc două noi numere curente, nr.crt.25 și 26, cu următorul cuprins:”.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș   ILIESCU

 

București

Nr.213/20.03.2012